Oameni si... oameni
media: 5.00 din 2 voturi
| media: 5.00 din 2 voturi |
"Timpul vietii ni-i scurt
Hai sa-l facem curat
Traiesc unii din furt
Altii doar din ce-au dat.
Sunt saraci si bogati
Lasii scuipa pe prag
Voi ce-n lumina zburati
Pan' la cer va urcati
Pe spinari de noi sclavi.
Pe pamant avem de toate
Si mai bune si mai rele
Si-nchisori si libertate.
Ce-am putea si nu se poate
Si noroi si stele.
(Mircea Vintila - Pamantul deocamdata)
Ma tot intreb de ceva vreme ce se intampla cu noi, cu noi, oamenii, cu noi, cei ce traim pe aste meleaguri faine, atat de batute si incarcate de istorie scrisa si nescrisa, deopotriva. Cu totii am observat, chiar daca unii dintre noi ne incapatanam sa negam, faptul ca ceea ce caracterizeaza locuitorii acestui spatiu geografic, si chiar pe cei "ce s-au dezis" - ce considera ca pot fi altceva sau cu totul altcumva decat au fost lasati pre pamant - ei bine, ca specificul este cu totul diferit si special fata de specificul altor natii, care par la un moment dat sa creeze un intreg, un continuum. Ce cauta, bunaoara, o tara cum este Romania, situata in fostul spatiu dacic, asa-zisa "oaza de latinitate", unde nu s-a incetatenit vreodata latineasca, unde populatia nu s-a considerat vreodata in aproape 2000 de ani, latina, un spatiu rupt, unde crestinismul ca principiu si evolutie religioasa, exista cu mult timp inainte de Iisus Hristos si cu atat mai mult, inainte de initierea cultului, ce cauta, asadar, un popor, o natiune izolata de atata amar de vreme, atat cultural, folcloric si lingvistic, in ceea ce se numeste astazi "uniune europeana"? Este doar o problema demna de luat in considerare si nicidecum nu intentionam a lansa o disputa politica sau alimentarea unor interese si puncte de vedere extremiste, ultranationaliste samd.
Pe de alta parte, cum se face, ca in acest minunat spatiu - considerat unic prin diversitate, frumusete si mod intact de pastrare a integritatii traditionale, culturale, chiar si teritoriale - apar din ce in ce mai multi oameni, organizatii si interese ce nu coincid deloc, uneori cu mentinerea nici macar uneia dintre integritatile mai sus mentionate.
Precum preabine stiu cei ce ma cunosc, cat si cei ce nu ma cunosc decat foarte putin, umblu destul de mult. Spre rusinea mea, nu am a avut, in ultimul timp starea pentru a si scrie despre ceea ce vad si aud. Articolul de fata, a luat nastere, insa, in faza de proiect mental, in aceasta vara. Am avut norocul sa nu lucrez decat sezonier si sa nu am niciun fel de obligatii care sa ma lege de oras. Asadar, am plecat pentru 3 saptamani intr-o tura in munti Patriei. Am acoperit o zona destul de mica fata de ce ne-am propus initial, fiindca planul mare cuprindea Muntii Apuseni, Masivul Retezat, iar in incheiere, Piatra Craiului si Bucegii. Insa doar Apusenii si Retezatul au ramas pana la sfarsit. Ceea ce consider ca am realizat in tura asta? Am cunoscut oameni, am vazut locuri ce nu mi-erau cunoscute, am aflat lucruri despre mine.
In Muntii Apuseni, am gasit prieteni, cehi, sloveni, romani de peste tot, hoti, oameni ce nu cunosc cuvinte ca "buna ziua", "ciao", "salut", oameni cu masini straine si echipament prost, oameni cu echipament de prima mana si fara bun simt, dar si oameni faini, cu echipament sau nu, cu masini sau nu, insa cu multa intelegere, simtire si respect pentru locurile prin care trec dar si pentru oamenii pe care ii intalnesc.
Atunci cand nu am avut, am primit mancare atat in Padis, cat si in la Buta, bere, palinca, tigari - peste tot, incepand cu zona Padis, Cabana Buta, Varful Peleaga si incheind cu Cabana Pietrele. Ospitalitate am primit, deasemenea, dar si alte lucruri... la care poate ca nu ma asteptam sau poate doar nu mi le doream. Am stat astfel sa ma intreb, ce defineste omul, si chiar daca ar fi sa fiu acuzat de rasism extrem... ce defineste "Omul"?
Pe cand eram in creier de munte si nu mai aveam mancare aproape deloc, am primit conserve, ardei, rosii si gem de caise. Cand, pe varful Peleaga, intre nori, la 2509 m, ajunsesem sa fumam o tigara in doi, eu si cu mandra, am primit o jumatate de pachet de Winchester de la un om pe care il vedeam atunci pentru prima oara.
Cand am coborat, prin Saua Bucurei, spre Pietrele, am trecut, infiorati, pe langa ceea ce stiam ca trebuie sa fie Refugiul Gentiana. Am aflat cu stupoare ca de 5 ani s-a transformat subit prin cumparare, in proprietate privata si Cabana Gentiana. Pana aici, n-ar fi nimic rau, fiindca spatiul din jurul cabanei era foarte curat si bine intretinut. Ceea ce ar fi trebuit, se pare, sa consider, "greseala mea", dupa toate normele noi in vigoare, ar fi faptul ca l-am intrebat pe cabanier urmatoarele: cat este pretul pe noapte (Raspuns: 10 RON), care a fost pretul pentru care a cumparat fostul Refugiu Gentiana (Raspuns: 100.000.000 ROL in 2002) si intrebarea de rezistenta: Daca se intampla sa nu am bani sa platesc si nimeresc, noaptea, pe ploaie si pe ceata la actuala "cabana", mi se acorda macar un acoperis deasupra capului, daca nu un pat? (Raspunsul nu poate fi reprodus, datorita incoerentei, lungimii si cuvintelor cu totul necuviincioase prezente in cadrul sau. Am plecat de la Gentiana intr-un val de vorbe si
expresii ce intrec pana si maiastrele cuvinte ce se rostesc in cartierele marginase ale Bucurestiului. In aceeasi seara insa, la Cabana Pietrele, am cunosc oameni de lume si de viata, am primit cate o bere, palinca si tigari, fiindca urmatoarea sursa pentru fumatori se afla in primul sat, la 2 ore de mers. Cei doi ne-au primit in camera lor sa stam la o poveste si o palinca, si chiar sa mai sadem cu ei inca 2-3 zile, sa umblam pe vai si varfuri, sa povestim despre ce am trait si despre ce ne-am dori sa traim. Am refuzat insa, caci ne propusesem sa ajungem in oras, chiar in seara aceea.
Pe drumul de intoarcere, am stat la ocazie Simeria si ne-o luat un ungur, tirist. Omul nu stia decat limba-i muma, nicidecum romana, engleza nici atat, o rupea insa putin pe germana. Am reusit totusi sa comunicam, noi l-am servit cu suc de portocale iar el ne-o servit cu salam picant si pita. Nu am vorbit prea mult; am parte, de cativa ani, de oameni cu care ma inteleg excelent si imi face placere sa-i intalnesc, doar ca nu avem ce vorbi.
Ce as mai putea adauga altceva? Oare exista doar oameni sau ne este dat sa cunoastem oameni si... Oameni?
Precum preabine stiu cei ce ma cunosc, cat si cei ce nu ma cunosc decat foarte putin, umblu destul de mult. Spre rusinea mea, nu am a avut, in ultimul timp starea pentru a si scrie despre ceea ce vad si aud. Articolul de fata, a luat nastere, insa, in faza de proiect mental, in aceasta vara. Am avut norocul sa nu lucrez decat sezonier si sa nu am niciun fel de obligatii care sa ma lege de oras. Asadar, am plecat pentru 3 saptamani intr-o tura in munti Patriei. Am acoperit o zona destul de mica fata de ce ne-am propus initial, fiindca planul mare cuprindea Muntii Apuseni, Masivul Retezat, iar in incheiere, Piatra Craiului si Bucegii. Insa doar Apusenii si Retezatul au ramas pana la sfarsit. Ceea ce consider ca am realizat in tura asta? Am cunoscut oameni, am vazut locuri ce nu mi-erau cunoscute, am aflat lucruri despre mine.
In Muntii Apuseni, am gasit prieteni, cehi, sloveni, romani de peste tot, hoti, oameni ce nu cunosc cuvinte ca "buna ziua", "ciao", "salut", oameni cu masini straine si echipament prost, oameni cu echipament de prima mana si fara bun simt, dar si oameni faini, cu echipament sau nu, cu masini sau nu, insa cu multa intelegere, simtire si respect pentru locurile prin care trec dar si pentru oamenii pe care ii intalnesc.
Atunci cand nu am avut, am primit mancare atat in Padis, cat si in la Buta, bere, palinca, tigari - peste tot, incepand cu zona Padis, Cabana Buta, Varful Peleaga si incheind cu Cabana Pietrele. Ospitalitate am primit, deasemenea, dar si alte lucruri... la care poate ca nu ma asteptam sau poate doar nu mi le doream. Am stat astfel sa ma intreb, ce defineste omul, si chiar daca ar fi sa fiu acuzat de rasism extrem... ce defineste "Omul"?
Pe cand eram in creier de munte si nu mai aveam mancare aproape deloc, am primit conserve, ardei, rosii si gem de caise. Cand, pe varful Peleaga, intre nori, la 2509 m, ajunsesem sa fumam o tigara in doi, eu si cu mandra, am primit o jumatate de pachet de Winchester de la un om pe care il vedeam atunci pentru prima oara.
Cand am coborat, prin Saua Bucurei, spre Pietrele, am trecut, infiorati, pe langa ceea ce stiam ca trebuie sa fie Refugiul Gentiana. Am aflat cu stupoare ca de 5 ani s-a transformat subit prin cumparare, in proprietate privata si Cabana Gentiana. Pana aici, n-ar fi nimic rau, fiindca spatiul din jurul cabanei era foarte curat si bine intretinut. Ceea ce ar fi trebuit, se pare, sa consider, "greseala mea", dupa toate normele noi in vigoare, ar fi faptul ca l-am intrebat pe cabanier urmatoarele: cat este pretul pe noapte (Raspuns: 10 RON), care a fost pretul pentru care a cumparat fostul Refugiu Gentiana (Raspuns: 100.000.000 ROL in 2002) si intrebarea de rezistenta: Daca se intampla sa nu am bani sa platesc si nimeresc, noaptea, pe ploaie si pe ceata la actuala "cabana", mi se acorda macar un acoperis deasupra capului, daca nu un pat? (Raspunsul nu poate fi reprodus, datorita incoerentei, lungimii si cuvintelor cu totul necuviincioase prezente in cadrul sau. Am plecat de la Gentiana intr-un val de vorbe si
expresii ce intrec pana si maiastrele cuvinte ce se rostesc in cartierele marginase ale Bucurestiului. In aceeasi seara insa, la Cabana Pietrele, am cunosc oameni de lume si de viata, am primit cate o bere, palinca si tigari, fiindca urmatoarea sursa pentru fumatori se afla in primul sat, la 2 ore de mers. Cei doi ne-au primit in camera lor sa stam la o poveste si o palinca, si chiar sa mai sadem cu ei inca 2-3 zile, sa umblam pe vai si varfuri, sa povestim despre ce am trait si despre ce ne-am dori sa traim. Am refuzat insa, caci ne propusesem sa ajungem in oras, chiar in seara aceea.
Pe drumul de intoarcere, am stat la ocazie Simeria si ne-o luat un ungur, tirist. Omul nu stia decat limba-i muma, nicidecum romana, engleza nici atat, o rupea insa putin pe germana. Am reusit totusi sa comunicam, noi l-am servit cu suc de portocale iar el ne-o servit cu salam picant si pita. Nu am vorbit prea mult; am parte, de cativa ani, de oameni cu care ma inteleg excelent si imi face placere sa-i intalnesc, doar ca nu avem ce vorbi.
Ce as mai putea adauga altceva? Oare exista doar oameni sau ne este dat sa cunoastem oameni si... Oameni?
